george-copos-arestat

Universitatea din Bucureşti a anunţat joi că a finalizat analiza privind suspiciunile de plagiat în cazul cărţii scrie de omul de afaceri George Copos, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”.

Astfel, UB a precizat că „avem de-a face cu un tip de plagiat subtil, realizat prin copiere deghizată sau/şi repovestire”. În cazul cărţii scrise de George Copos, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti consideră că este vorba despre un tip de plagiat mai subtil decât tradiţionalul copy-paste. Este vorba de un plagiat realizat prin copiere deghizată şi repovestire, denumit plagiat-mozaic.  „Nu este vorba de un copy-paste clasic, ci de un autor profesionist, care a realizat foarte multe parafrazări inacceptabile, cum sunt numite în literatura de specialitate, după lucrarea de disertaţie a lui Cătălin Parfene”, a explicat Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti.

În cartea lui Copos se întâlnesc mai multe tipuri de preluări neatribuite, prin parafrazare sau rezumare, a mai explicat Popescu.  „Comisia de etică consideră că există indicii clare că George Copos nu ar fi putut realiza acest tip de lucrare şi deci nu ar putea fi creditat ca autor. Nu are antecedente în ordinea activităţii ştiinţifice, nu a avut în detenţie condiţii de studiu, iar documentarea lui George Copos se opreşte la anul 2005, an al susţinerii disertaţiei de către Parfene”, a declarat Marian Popescu.

Comisia de Etică a precizat că s-a pronunţat atât de târziu pe această temă privindu-l pe George Copos din cauza mai multor factori, unul dintre aceştia fiind identificarea specialiştilor care pot produce expertize pentru un subiect de istorie atât de nişat.  „Aceştia nu sunt mulţi. Unii colegi nu au dorit să facă acest expertize, alţii au fost ocupaţi la vremea solicitării de către comisie”, a explicat Popescu. În privinţa tipului de plagiat folosit în cartea lui Copos, acesta este numit generic plagiat mozaic, a spus Popescu.  „Circumstanţa agravantă este că cei doi, atât Cătălin Parfene cât şi George Copos, au fost în relaţie cu aceeaşi persoană, profesorul emerit Stelian Brezeanu, conducătorul ştiinţifici al masterandului în 2005 Cătălin Parfene. (…)

Vom transmite ANP punctul de vedere al Comisiei de etică, care se limitează numai la aspectul academic”, a spus profesorul. Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti s-a autosesizat în cazul profesorului Stelian Brezeanu şi în cazul lui Augustin Fuerea, care a fost membru în comisia care l-a făcut doctor pe fostul premier Victor Ponta. Rectorul Universităţii din Bucureşti a explicat că în cazul lui Brezeazu, o posibilă pedeapsă ar fi retragerea titlului onorific. Despre tezele de doctor ale lui Ponta, Oprea şi Olguţa Vasilescu.

De altfel, Mircea Dumitru, rectorul Universităţii, a anunţat că în momentul în care legea va permite, Universitatea va retrage titlurile de doctor ale demnitarilor care au plagiat în tezele de doctorat, persoanele vizate sunt Victor Ponta, Gabriel oprea şi Olguţa Vasilescu. „În momentul în care această Ordonanţă va fi publicată în Monitorul Oficial, dacă ea va trebui să fie completată de o metodologie, vom aştepta şi metodologia, dacă nu, vom face exact ce spune acea ordonanţă. În cazul în care ordonanţa permite rectorului să anuleze diploma de doctor şi ordinul (de ministru prin care s-a acordat titlul de doctor), vom face acest lucru”, a declarat Dumitru.

La rândul său, Marian Popescu a explicat că în momentul în care va exista cadrul legislativ prin care se va permite retragerea titlurilor de doctor, atunci se va da un verdict oficial din partea comisiei şi în cazul lui Gabriel Oprea. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă pe tema plagiatului, susţinută la Universitatea Bucureşti.