rata abandonului scolar in RomaniaRata abandonului şcolar în România a fost, anul trecut, de 17,4 la sută, în scădere faţă de anul 2011, când a fost de 17,5 la sută, şi faţă de anul 2010 (18,4 la sută), însă mult peste media de 12,8 la sută din Uniunea Europeană, potrivit cifrelor date publicităţii de Eurostat.
De asemenea, România se numără printre ţările unde proporţia tinerilor absolvenţi de studii superioare rămâne scăzută (21,8 la sută, faţă de 35,8 la sută cât este media din UE), informează Mediafax. Totuşi, un procent mai mic decât România la acest capitol se înregistrează in Italia (21,7 la sută).
Ţările cu cele mai mari rate ale abandonului şcolar sunt Spania (24,9 la sută), Malta (22,6 la sută) şi Portugalia (20,8 la sută), însă procentele înregistrate de acestea în 2012 relevă, totuşi, un progres faţă de cele din 2011, se arată într-o analiză a Comisiei Europene.
Cel mai bine din acest punct de vedere stau Slovenia (4,4 la sută), Slovacia (5,3 la sută), Cehia (5,5 la sută) şi Polonia (5,7 la sută), în timp ce rata abandonului şcolar în Bulgaria a fost anul trecut de 12,5 la sută, iar în Ungaria, de 11,5 la sută.
Anul trecut, in 12 state membre UE (Austria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia), rata abandonului şcolar a scăzut deja sub obiectivul de 10 la suta, preconizat în Strategia Europa 2020 , Irlanda situându-de pentru prima data la acest nivel.
Acelaşi indicator s-a redus cu cel puţin un punct procentual in Germania, Grecia, Irlanda, Letonia si Marea Britanie, însă a crescut in Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia.
În medie, ponderea tinerilor care îşi abandonează prematur studiile este în prezent de 12,8 la sută în UE, spre deosebire de anul 2011, când era de 13,5 la sută.