femei_decizii_a416c11997

Mai întâi, ar trebui făcută o „hartă a influenţelor” în alegerea unei facultăţi. E un exerciţiu foarte instructiv: odată ce un student alege din toate facultăţile posibile primele trei care îl interesează, decizia finală e influenţată din locuri cu totul neaşteptate: discuţii pe forumuri, întâlniri în metrou sau la o terasă, o discuţie neplanificată cu un profesor sau un părinte. Toate astea pot fi o şansă, dar nu e deloc normal să iau o decizie dacă nu mă bazez pe oameni cu experienţă.

Şi se poate întâmpla să confund experienţa cu indicatorii. Indicatorii îmi dau semnale, îmi arată că există o facultate la care nu m-am gândit. Totuşi, ce cred ei despre o facultate e diferit de ce poate însemna acea facultate pentru mine, pe termen lung. Se poate ca povestea lor (bună sau rea) să fie adevărată (de exemplu facultatea e prea teoretică sau e prea aplicativă), dar poate că mie acea facultate anume îmi va folosi mult mai mult sau mult mai puţin decât cred ei.

De exemplu, dacă am stat mult timp singur, o facultate de sociologie sau de litere mă poate dezvolta foarte mult ca personalitate, deşi prietenul meu îmi spune că dreptul ar fi mai util.

Sau, dacă îmi lipsesc lecturile şi dacă asta o să îmi deschidă foarte mult orizontul, nu are rost să ascult pe cineva care îmi spune că filosofia nu mai e bună la nimic in ziua de azi. Pentru mine, va fi bună: o să dezvolt nişte idei şi nişte formulări care mă vor pune în valoare şi fără de care aş rata cele mai sclipitoare proiecte sau cele mai benefice întâlniri din viitor.

Poate fi la fel de greu să aleg o facultate dacă am un plan clar despre unde vreau să lucrez. Sunt cazuri în care, paradoxal, pentru a face afaceri nu trebuie neapărat să studiez management, dacă vreau să fiu redactor la un ziar nu trebuie neapărat să studiez jurnalism, sau dacă vreau să fiu parlamentar nu trebuie neapărat să studiez ştiinte politice. S-ar putea să am deja în instinct sau în experienţa mea nişte lucruri demne de luat în seamnă în direcţia respectivă, şi se poate ca o facultate colaterală domeniului să mă ducă mai repede şi mai sigur acolo unde vreau să ajung.

Sigur, sunt profesii pentru care trebuie să treci prin facultăţile de profil (aşa e avocatura, medicina sau arhitectura). Dar pot să predau istorie chiar dacă am studiat ştiinţe politice (şi invers) sau pot să predau sociologie chiar dacă am studiat psihologie (şi invers).

La fel şi la un master: să zicem că lucrez deja pe branding, după o facultate de comunicare. Dacă sunt bun în ce fac şi îmi dau seama că o să evoluez şi o să învăţ din dreapta şi din stânga pentru că aşa îmi stă în fire (sunt perfecţionist), nu mai am nevoie de un master de branding. Ar trebui să îmi găsesc un punct de sprijin (un alt domeniu) care să mă diferenţieze, să-mi „condimenteze” discursul şi să-mi lărgească viziunea, faţă de cei care, ca şi mine, vor fi oricum buni în ce fac în următorii doi ani. Să zicem istoria artei, filosofie, ştiinţe politice, sociologie sau psihologie (sunt doar câteva exemple).

 

Fragment din ”Călătoria Studentului” , textul integral AICI.