Dupa programul “Cornul şi laptele”, Guvernul vrea sa introducă în şcoli un nou program. E vorba de “Treningul şi şortul”

11_copii_sport_CP_ecbc529a17

 

Mai exact, 13 deputaţi şi senatori vor ca fiecare elev să primească de la şcoală un echipament sportiv complet. Aleşii cred că, astfel, copiii vor sta mai mult în sala de sport şi mai puţin în faţa calculatorului.

Dacă iniţiativa legislativă trece de ambele camere ale Parlamentului, şcolile vor fi obligate să cumpere echipament sportiv compus din pantofi sport, şort, tricou, maiou, jambiere, rucsac şi geantă.

Costurile nu sunt de neglijat. Valoarea unui echipament este de aproximativ 124 de euro. Iar statul trebuie să scoată din puşculiţă 24 de milioane de euro la fiecare 2 ani pentru cei 200 de mii de elevi. Iniţaitorii spun că astfel ajută producătorii interni de echipament sportiv.

Proiectul prevede că un elev care lipseşte nemotivat la mai mult de un sfert din orele de sport va fi obligat să returneze echipamentul sau să achite contravaloarea acestuia.