În atenţia domnului Doru Paduraru – director al editurii Hamangiu, autor al textului calomnios publicat pe acest website 

 

Stimaţi cititori,

Stimate Dle Doru Paduraru,

În legătură cu afirmaţiile făcute cu referire la persoana mea, doresc să vă aduc la cunoştinţă următoarele:

 

1. Poziţia mea faţă de fenomenul de piraterie este una destul de clară. Nu am încurajat niciodată şi nici nu încurajez astfel de practici, fie că ele se întâmplă în mediul virtual sau “la copiatorul de peste drum”. Mai mult decât atât, nu am postat niciodată documente pe internet care să nu-mi aparţină sau asupra cărora să nu am acordul titularilor drepturilor de proprietate intelectuală. Nu este nevoie să-mi explicaţi care este legislaţia în materie, o cunosc destul de bine.

Modalitatea în care aţi expus situaţia reprezintă o dezinformare şi o manipulare a publicului inacceptabilă care nu vă face cinste.

Fapta de a-mi atribui mie în public acţiunile altor persoane şi de a mă scoate ţap ispăşitor pentru toate pagubele produse editurii dvs reprezintă o calomnie care intră sub incidenţa dispoziţiilor legale şi care atrage după sine o răspundere civilă delictuală.

 

2. Mizeriile pe care le-aţi adus în discuţie nu se referă, aşa cum susţineţi, la demersurile dvs de a vă apăra drepturile, ci dimpotrivă; De accea, voi încerca să vi le relatez eu cât mai clar pentru că observ că ori sunteţi în necunoştinţă de cauză, ori sunteţi de rea-credinţă.

În urmă cu o săptămână (17 iunie 2014) aţi considerat că nu e cazul să luaţi legătura cu mine pentru a vă soluţiona eventualele nemulţumiri legate de postările de pe grupurile administrate de mine, ci aţi trimis e-mail-uri tuturor profesorilor de la facultatea cu care eu colaboram prin care i-aţi dezinformat şi i-aţi minţit ajungând până acolo încât să mă acuzaţi pe mine că aş fi scanat o carte a dlui decan şi aş fi distribuit-o pe grupuri sau că aş fi postat alte cărţi în format electronic.

Acţiunile dvs de dezinformare au avut drept consecinţă întreruperea colaborării mele cu facultatea pentru a nu afecta imaginea acesteia din cauza faptelor pe care le-aţi asociat cu persoana mea în mod nedrept.

Mai mult, aţi considerat în continuare că nu este cazul să luaţi legătura personal cu mine pentru a vă rezolva problemele şi aţi pornit o campanie de hărţuire împotriva mea, caracteristică regimurilor totalitare. Concret, aţi trimis acelaşi gen de e-mail-uri de dezinformare şi calomniere tuturor persoanelor apropiate, inclusiv îndrumătorului meu de stagiu!? Mai trebuia să primească bunica mea e-mail şi era tot tacâmul complet…

Într-un final, aţi considerat că nu este de ajuns ceea ce aţi făcut şi aţi trecut la un nivel “superior”. În data de 19 iunie 2014 aţi luat legătura pentru prima dată cu mine prin intermediul unui e-mail trimis noaptea, la ora 21:17. În dimineaţa imediat următoare, fără a aştepta să iau cunoştinţă de acel e-mail şi să vă răspund, aţi publicat un text calomnios pe contul de facebook al editurii.

 

3. Cât despre invitaţia mea adresată editurilor de a părăsi grupurile administrate de mine, aceasta a apărut ca o reacţie la calomniile dvs. Prin acel mesaj am dorit să-mi exprim dezacordul faţă de situaţia ca nişte edituri să-şi facă reclamă pe munca mea şi în acelaşi timp să arunce cu noroi în mine. Cu această ocazie, doresc să îmi cer scuze faţă de celelalte edituri care nu au fost implicate în această campanie de denigrare; am fost în necunoştinţă de cauză în acel moment, dar ulterior am aflat despre ce editură este vorba. Tot respectul pentru editurile care înţeleg să-şi facă treaba în mod profesionist!

În ceea ce priveşte urarea ca editura Hamangiu să dea faliment, nu îmi doresc ca motivul să fie rata pirateriei crescânde. Ar fi nedrept. Ar fi nedrept, ar fi imoral şi în acelaşi timp ilegal. Dar mi-aş dori ca editura Hamangiu să dea faliment dacă utilizatorii produselor sale consideră că acestea nu au calitatea pretinsă de nivelul preţurile lor. Acest lucru ar fi drept. Ar fi just şi conform unei economii de piaţă bazată pe o concurenţă loială. În privinţa mea, referitor la cărţile care reprezintă “munca unui numar mare de oameni – a unor echipe de autori, editori, programatori etc, care investesc mult efort, timp si bani pentru a edita si produce”, am avut destul de multe experienţe neplăcute: cărţi cu pagini lipsă, capitole întregi desprinse din cotor, erori de redactare, greşeli de ortografie, cerneală de proastă calitate care se ştergea în contact cu alte materiale ş.a.m.d. Aceleaşi nemulţumiri le-am regăsit şi la alţi colegi de-ai mei, dar cred că au fost doar nişte cazuri izolate.

 

4. Grupurile pe care le administrez au un regulament foarte simplu şi eficient.

Toate persoanele care doresc să adere la aceste grupuri îşi însuşesc şi, totodată, consimt la regulamentul de organizare şi funcţionare publicat la rubrica “Despre”.

Scopul acestor grupuri nu este de a facilita fenomenul de piraterie, ci de a crea un cadru organizat şi eficient prin intermediul căruia aspiranţii la profesiile de avocat şi magistrat să facă schimb de idei cu privire la examenele de primire în profesie. În mod constant au fost postate pe aceste grupuri mesaje de descurajare a pirateriei încă de la înfiinţarea lui în urmă cu un an.

Scopul regulamentului este de a eficientiza activitatea de pe grup, în principal datorită faptului că administratorul nu are cum să aloce moderării decât un timp limitat.

Regulamentul prevede că orice persoană care se simte lezată în drepturile sale poate sesiza acest lucru administratorului pentru a se lua măsurile de cuviinţă. Se precizează şi modalităţile în care se poate realiza acest lucru. În plus, regulamentul mai precizează că “Administratorul grupului nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul postărilor sau pentru fişierele uploadate. Răspunderea îi aparţine în totalitate autorului postării!”.

Pentru a preîntâmpina pirateria, au fost invitate pe grup toate editurile care aveau cont pe facebook. Surprinzător, nicio editură nu s-a simţit lezată vreodată de postările de pe aceste grupuri şi nici nu au apelat la pârghiile oferite pentru a stopa pirateria.

 

5. Eu încă mai cred, deşi observ că această opinie are din ce în ce mai puţini adepţi, că justiţia nu se face pe facebook.

Iniţial nu am vrut să intru în această horă de mahala, dar văzând feedback-ul din partea unui număr însemnat de prieteni şi persoane necunoscute, dar cu intenţii bune, care au luat de bune informaţiile publicate pe internet fără să cunoască adevărul, am decis să scriu aceste rânduri prin care să scot din obscuritate adevărul cosmetizat cu atâta măiestrie şi, în primul rând, pentru a-mi apăra imaginea.

Nu am nimic personal cu dvs sau cu oricare altă persoană, însă dacă dvs credeţi că la atacuri nu voi răspunde cu aceeaşi monedă, vă înşelaţi.

Conflictul nu a fost început de mine. Dvs aţi iniţiat această dispută şi tot de dvs depinde dacă ea va continua sau nu. Încă mai sper că nu constituie un efort exagerat să luaţi legătura personal cu mine.

 

 

Un cer senin,

av. Ştefan Spiridon