BULGARIA-WEATHER

 

Peste 160.000 de turişti îşi petrec vacanţa în staţiunile litoralului românesc în acest weekend, fiind un număr record înregistrat de la începutul sezonului estival.

Reprezentanţi ai asociaţiilor patronale au declarat, pentru AGERPRES, că din centralizările efectuate reiese că din totalul acestor turişti, circa 7.500 sunt cetăţeni străini, majoritatea dintre ei preferând staţiunile Mamaia şi Neptun.

În prezent sunt înregistraţi pe litoral 166.752 de turişti, însă numărul acestora este mai mare pentru că nu sunt înregistrate persoanele cazate la particulari.

Referitor la turiştii neînregistraţi, primarul Constanţei, Radu Mazăre, consideră că important este ca numărul persoanelor care îşi petrec vacanţa pe litoral să fie cât mai mare.

“Nu putem şi nu poate nimeni să spună câţi turişti sunt într-o staţiune sau în alta. Pentru că sunt foarte mulţi turişti care sunt în gazdă şi care sunt în privat cazaţi şi care nu sunt raportaţi la Poliţie. Nu ştiu dacă este sau nu în regulă, dar este în regulă să fie turişti. Cu cât sunt mai mulţi turişti, cu atât este mai în regulă.(…) Eu nici nu-i gonesc, eu îi las pe cei care sunt în Constanţa să ofere camere şi apartamente turiştilor. Că, de fapt, câştigă nişte bani cei care flutură cheile. Este o practică, unii pleacă din apartamentele lor şi le închiriază pe perioada verii. (…) Ceea ce este foarte bine. Sunt venituri neînregistrate, dar sunt venituri pentru constănţeni”, a afirmat Mazăre.

Potrivit acestuia, pentru întreaga lună august toate locurile de cazare din staţiunea Mamaia sunt rezervate de turişti.

În acest weekend, în staţiunile litoralului au loc o serie de evenimente cultural-artistice şi sportive, cu artişti români şi străini.

În staţiunea Mamaia se desfăşoară Romanian Fashion Weekend, spectacol de modă deschis de Radu Mazăre, care a defilat pe podium purtând o costumaţie de tipul celei pentru safari, semnată de Cătălin Botezatu. Evenimentul va continua duminică seară cu concursul Miss Litoral 2013, fiind transmis în aproape 200 de ţări prin intermediul FashionTV.

Spectacolele respective fac parte dintr-o acţiune de promovare a brandului Mamaia, staţiune considerată una dintre cele mai distincte, la modă şi atractive destinaţii de vacanţă din Europa.

Un amplu festival este în derulare şi la Vama Veche, “Folk You!! Florian Pittis” – ediţia a IX-a atrăgând mii de turişti.

Reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa au declarat, pentru AGERPRES, că potrivit ultimelor evidenţe din 31 iulie 2012, pe litoralul românesc sunt 738 de unităţi turistice de cazare, cu capacitatea de aproape 85.000 de locuri, informeazӑ AGERPRES.